Bucureşti, 04.09.2020 – Tranzacții luna august 2020

În luna august 2020 au fost vândute, la nivelul întregii țări, 43.762 de imobile, cu 6.391 mai puține față de luna iulie 2020. Numărul caselor, terenurilor și apartamentelor care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare, la nivel național, în luna august a acestui an este cu 653 mai mare față de perioada similară a anului trecut. 

 

Cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate, în luna august 2020, în București – 7.799, Cluj –2.705 și Brașov – 2.605. Județele cu cele mai puține imobile vândute în aceeași perioadă sunt Olt – 163, Caraș Severin – 224 și Sălaj – 327.

 

Numărul ipotecilor, la nivel național, în luna august 2020, a fost de 23.646, cu 3.496 mai mic față de luna august 2019. Cele mai multe operațiuni de acest gen au fost înregistrate, luna trecută, în București – 5.440, Brăila – 1.747 și Timiș 1.473. La polul opus se află județele Harghita – 59, Caraș Severin – 69 și Gorj – 78.

 

Județele în care au fost vândute cele mai multe terenuri agricole în cea de-a opta lună a anului 2020 sunt Dolj – 459, Timiș – 380 și Galați – 374.

 

Mai multe informații sunt disponibile pe pagina web a Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), www.ancpi.ro, la secțiunea Presă/Statistici.

 

SERVICIUL COMUNICARE

AL AGENȚIEI NAȚIONALE DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support
English
Romanian English