Bucureşti, 05.10.2018

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a înființat 41 de birouri de relații cu publicul prin care cetățenii și specialiștii vor avea acces mai rapid la serviciile de cadastru și publicitate imobiliară. În aceste locații, persoanele fizice și juridice vor depune și ridica actele fără a mai fi nevoie să se deplaseze la oficiile din reședința de județ sau în localitatea unde funcționează birouri de cadastru.

 

Actul normativ care modifică și completează Ordinul directorului general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară nr. 1445/2016 privind aprobarea organigramei oficiilor de cadastru şi publicitate imobiliară, a Centrului Naţional de Cartografie, precum şi a regulamentelor de organizare şi funcţionare ale acestora a fost publicat, vineri, 05.10.2018, în Monitorul Oficial.

 

Ordinul, elaborat în aplicarea Legii nr. 7/1996, stabilește modul de organizare şi funcţionare, numărul, precum şi arondarea birourilor teritoriale și a celor de relații cu publicul. Potrivit art. 3 alin. (3) din Legea nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare: “Până la data de 31 decembrie 2018 la nivelul fiecărei circumscripţii judecătoreşti se va constitui şi va funcţiona cel puţin un birou de cadastru şi publicitate imobiliară, denumit în continuare birou teritorial, sau, după caz, un birou de relaţii cu publicul, ca unităţi fără personalitate juridică, în subordinea oficiilor teritoriale.”

 

Astfel, vor fi deschise birouri de relații cu publicul și în circumscripțiile judecătorești unde nu au putut fi înființate până în prezent, din cauza deficitului de personal sau a lipsei de fonduri.

 

ANCPI a făcut demersurile necesare, inclusiv prin promovarea măsurilor legislative și operaționale pentru alocarea personalului și a fondurilor necesare funcționării acestor birouri. Până în prezent au fost identificate spațiile în care vor funcționa birourile nou înființate.

 

Existența birourilor de relații cu publicul va facilita accesul cetățenilor, notarilor publici, executorilor judecătorești, dar și al altor specialiști la serviciile de cadastru și publicitate imobiliară. Totodată, vor fi eliminate impedimentele sesizate în timp de către beneficiarii serviciilor de cadastru și carte funciară, care erau nevoiți să se deplaseze la reședința de județ, sau, după caz, în localitatea în care funcționează birouri de cadastru și publicitate imobiliară, pentru a depune și ridica documente, ceea ce implica timp și costuri suplimentare.

 

Astfel, potrivit  dispozițiilor art. 24 alin. (11) și alin. (12), din actul normativ intrat în vigoare: “Birourile de cadastru şi publicitate imobiliară efectuează operaţiunile de cadastru şi publicitate imobiliară cu privire la imobilele aflate în unităţile administrativ-teritoriale arondate.”, iar “Birourile de relaţii cu publicul sunt competente să efectueze operaţiunile de înregistrare a cererilor, de eliberare a documentelor și, după caz, de soluționare a cererilor de eliberare a extraselor de carte funciară.”

 

Atașat găsiți lista localităților în care vor funcționa noile birouri.

Serviciul Comunicare

Persoană de contact:

Andreea CRASNOPOLSCHI

Purtător de cuvânt

Tel. 0721.371.602

E-mail: comunicare@ancpi.ro

Download files

# File File size
1 doc lista BRP 245 KB
Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support
English
Romanian English