EXCLUSIV E lege. De acum este obligatorie inventarierea tuturor proprietăţilor

Administratorii proprietăţilor aflate în domeniul public şi/sau privat al statului au la dispoziţie următoarele două luni pentru a cere finanţare de la Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) în vederea înregistrării în cadastru a tuturor imobilelor, obligaţie apărută printr-o nouă lege publicată în 26 iulie 2018.

Suprafeţele terestre şi acvatice şi plajele din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, Istitutele de cercetare, Agenţia Domeniilor Statului (ADS), terenurile agricole din domeniul public sau privat al statului, situate în extravilan, imobilele care fac obiectul Legii 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, toate trebuie inventariate cu finanţare de la ANCPI, potrivit noii legi 185/2018. Specialiştii estimează că aceste bunuri ar avea o suprafaţă cuprinsă între 600 şi 800 de hectare.

„Aceasta este una dintre măsurile pe care le vom lua pentru a grăbi procesul de înregistrare sistematică în România. Programul naţional de cadastru şi carte funciară (PNCCF) are cel mai alert ritm de la înfiinţare. Am evoluat foarte mult faţă de anii precedenţi pentru că, în acest an, avem cel mai mare număr de contracte de prestări servicii, respectiv 1.835, şi sunt în desfăşurare lucrări la nivelul întregii localităţi în 182 de UAT-uri, precum şi în peste 25.000 de sectoare cadastrale, din peste 2.300 de UAT-uri. Sperăm ca în acest demers să primim sprijin şi de la administratorii terenurilor statului care acum au posibilitatea să acceseze fondurile noastre pentru inventarierea proprietăţilor, care reprezintă un procent destul de mare şi care trebuia făcută cu mult timp în urmă”, a explicat Radu-Codruţ Ştefănescu, preşedintele şi directorul general al ANCPI.

Agenţia de Cadastru a apelat, până acum, la o serie de măsuri legislative pentru a înregistra toate proprietăţile din România într-un timp cât mai scurt. Accentul se pune pe implementarea schemelor de plăţi în agricultură prin identificare şi înscrierea în cadastru a tuturor terenurilor agricole, până în 2020.

Recent, printr-o modificare a legii cadastrului, s-a permis primăriilor să decidă prin hotărâre de consiliu local înscrierea în cartea funciară a imobilelor ce aparţin domeniului public al comunei sau oraşului, eliminându-se astfel nevoia unei hotărâri de guvern pentru acest proces. Decizia a avut ca scop grăbirea accesării de fonduri europene.

Rezultatele actuale

Până acum, 890.000 de imobile au fost înregistrate gratuit în cadastru prin intermediul Programului naţional de cadastru şi carte funciară 2015-2023.  Numărul primăriilor care au solicitat  de la ANCPI finanţare pentru înregistrarea imobilelor a crescut, în acest an, fiind în lucru 25.490 de sectoare cadastrale, cu o suprafaţă cumulată de aproape 3,6 milioane de hectare.

În acest an, fiecare primărie care a semnat contract de finanţare cu oficiile de cadastru şi a încheiat ulterior contracte de prestări servicii de înregistrare sistematică a imobilelor pe sectoare cadastrale va primi 155.000 de lei, faţă de 150.000 lei/localitate în 2017 şi 135.000 de lei/localitate în 2016. Potrivit legii, au prioritate sectoarele cadastrale care cuprind terenuri aferente proiectelor de infrastructură de interes naţional şi terenuri agricole subvenţionate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).

Până în prezent, 54 de comune din totalul de 3.181 de localităţi din România au fost cadastrate integral.

Obiectivul PNCCF este înregistrarea gratuită a tuturor imobilelor (terenuri, clădiri şi apartamente) din România în Sistemul integrat de cadastru şi carte funciară. Programul este finanţat din veniturile proprii ale ANCPI, cu peste patru miliarde de lei, dar şi din fonduri externe nerambursabile, obţinute prin Programul Operaţional Regional, în cuantum de peste 300 de milioane de euro. De asemenea, în cadrul acestui proiect, o altă sursă de finanţare poate fi bugetul local al primăriilor.

Sursa: https://www.capital.ro/exclusiv-e-lege-de-acum-este-oligatorie-inventarierea-tuturor.html

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support
English
Romanian English