BUCUREŞTI, 08.06.2026 – PESTE 3,4 MILIOANE DE IMOBILE, ÎNREGISTRATE GRATUIT PENTRU CETĂȚENI, CU FONDURI EUROPENE

 

COMUNICAT DE PRESĂ

București, 08.06.2026

Peste 3,4 milioane de imobile, înregistrate gratuit pentru cetățeni,

cu fonduri europene

  Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) derulează, gratuit pentru cetățeni, lucrări de înregistrare sistematică a proprietăților în sistemul integrat de cadastru și carte funciară pe o suprafață de peste 4,5 milioane de hectare, din 2.606 unități administrativ-teritoriale (UAT). Finanțarea este asigurată din veniturile proprii ale ANCPI, prin Programul Național de Cadastru și Carte Funciară (PNCCF), din fonduri europene nerambursabile, dar și din bugetele primăriilor.

ANCPI, instituție publică aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), a finalizat lucrările de înregistrare sistematică a imobilelor la nivelul întregii localități, în 486 de UAT-uri, precum și în 38.401 sectoare cadastrale, cu o suprafață totală de peste 8,7 milioane de hectare. Numărul imobilelor înregistrate în sistemul integrat de cadastru și carte funciară, prin procesul de înregistrare sistematică, până la această dată, este de peste 10,7 milioane.

Dintre cele 486 de localități cadastrate integral, 340 au beneficiat de finanțare europeană, prin Programul Operațional Regional 2014-2020 (POR) și prin Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare 2021-2027 (PoCIDIF). Numărul imobilelor înscrise în sistemul integrat de cadastru și carte funciară cu finanțare europeană este de 3.414.510, suprafața acestora depășind 3,3 milioane de hectare.

În luna mai au fost finalizate lucrările de înregistrare sistematică a imobilelor, cu fonduri europene, în 12 comune: Oituz (județul Bacău), Cireşu și Roşiori (județul Brăila), Urzicuța (județul Dolj), Armeniș (județul Caraș-Severin), Săndulești și Călărași (județul Cluj), Heleșteni, (județul Iași), Valea Viilor (județul Sibiu), Bălteni, Bârza și Cilieni (județul Olt).

Județele cu cele mai multe imobile înscrise, anul acesta, în sistemul integrat de cadastru și carte funciară, prin procesul de înregistrare sistematică sunt: Brăila (48.634 imobile), Teleorman (39.553 imobile) și Alba (32.644 imobile).

În prezent, se desfășoară lucrări de cadastru, gratuit pentru cetățeni, în 2.606 UAT-uri, 309 comune beneficiind de finanțare europeană. Suprafața totală pe care sunt în desfășurare lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor este este de 4.541.339 hectare.

PNCCF are drept scop înregistrarea, gratuită pentru cetățeni, a tuturor imobilelor (terenuri și clădiri) din România în sistemul integrat de cadastru și carte funciară. Programul este finanțat din veniturile proprii ale ANCPI, din fonduri europene și din bugetul primăriilor.

ANCPI este beneficiarul Proiectului major „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”, care completează obiectivul PNCCF prin realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică pentru 5.758.314 de hectare, din 660 de UAT-uri din zonele rurale ale României, iar valoarea totală a Proiectului este 312.891.155 de euro.

Proiectul major a fost finanțat, până în decembrie 2023, prin Programul Operațional Regional și a fost etapizat. Faza II a Proiectului este finanțată, în prezent, prin Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare 2021-2027.

Mai multe informații referitoare la stadiul lucrărilor de înregistrare sistematică sunt disponibile pe pagina web a ANCPI, https://www.ancpi.ro/pnccf/stadiu-lucrarilor.html.

 

SERVICIUL COMUNICARE

AL AGENȚIEI NAȚIONALE DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support
English