BUCUREȘTI, 06 FEBRUARIE 2024 – APROAPE 7 MILIOANE DE CĂRȚI FUNCIARE, ELIBERATE GRATUIT PENTRU CETĂȚENI

 

 COMUNICAT DE PRESĂ

București, 06.02.2024

Aproape 7 milioane de cărți funciare, eliberate gratuit pentru cetățeni

 

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a finalizat lucrările de înregistrare sistematică a proprietăților în 225 de unități administrativ-teritoriale (UAT), cu o suprafață de peste 5,3 milioane de hectare. Cărțile funciare au fost eliberate gratuit pentru cetățeni, finanțarea fiind asigurată din veniturile proprii ale ANCPI, prin Programului Național de Cadastru și Carte Funciară (PNCCF), din fonduri europene nerambursabile, dar și din bugetele primăriilor. În alte 498 de UAT-uri sunt în derulare lucrări de cadastru.

 

Până la data de 01 februarie 2024, ANCPI, instituție publică în subordinea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), a eliberat, gratuit pentru cetățeni, prin programele derulate, aproape 7 milioane de noi cărți funciare.

Astfel, suprafața totală a imobilelor înregistrate este de 5.311.473 de hectare, iar cea pe care se desfășoară lucrări este de 6.191.187 milioane de hectare.

Dintre cele 225 de UAT-uri și sectoare cadastrale finalizate, șase UAT-uri și 283 de sectoare cadastrale, cu o suprafață de 39.865,52 de hectare au beneficiat de cofinanțare din veniturile proprii ale ANCPI. Alte 102 comune au fost cadastrate din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional (POR) 2014 – 2020.

Totodată, 455 dintre cele 498 de UAT-uri în care se derulează lucrări de înregistrare sistematică beneficiază de finanțare din fonduri europene. Pentru alte 91 de comune a fost  finalizată procedura de licitație și urmează să fie încheiate contracte de prestări servicii de înregistrare sistematică. Finanțarea va fi asigurată din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare (PCIDIF) 2021-2027.

Din cele 9,54 de milioane de hectare de terenuri agricole care fac obiectul subvențiilor acordate de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) au fost înregistrate în sistemul integrat de cadastru și carte funciară 7,48 milioane de hectare (78%).

PNCCF are ca scop înregistrarea, gratuită pentru cetățeni, a tuturor imobilelor (terenuri și clădiri) din România în sistemul integrat de cadastru și carte funciară. Programul este finanțat din veniturile proprii ale ANCPI, din fonduri europene și din bugetul primăriilor.

Mai multe informații referitoare la PNCCF sunt disponibile pe pagina web a ANCPI, https://www.ancpi.ro/pnccf/.

 

 

SERVICIUL COMUNICARE

AL AGENȚIEI NAȚIONALE DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ

 

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support
English
Romanian English