BUCUREȘTI, 2 august 2023 – Lucrări de cadastru, gratuit pentru cetățeni, în peste 80% dintre localități

COMUNICAT DE PRESĂ

București, 02.08.2023

Lucrări de cadastru, gratuit pentru cetățeni, în peste 80% dintre localități

 

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a finalizat, în primele șapte luni ale anului 2023, lucrările de înregistrare sistematică a proprietăților în 29 de comune. Până în prezent, ANCPI a înregistrat în evidențele de cadastru și carte funciară, gratuit pentru cetățeni, imobilele din 197 de localități și 22.634 de sectoare cadastrale, prin Programul Național de Cadastru și Carte Funciară (PNCCF).

ANCPI, instituție publică în subordinea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), realizează lucrări de înregistrare sistematică a proprietăților în sistemul integrat de cadastru și carte funciară, fără costuri pentru cetățeni, în 2.395 de unități administrativ-teritoriale (UAT), reprezentând 80% din totalul de 3.181. Suprafața pentru care urmează să fie deschise noi cărți funciare este de aproximativ 7 milioane de hectare. Finanțarea este asigurată din veniturile proprii ale ANCPI și din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Operațional Regional (POR) 2014 – 2020.

Dintre cele 197 de localități în care au fost finalizate lucrările de înregistrare sistematică a proprietăților, 76 au beneficiat de fonduri europene prin Proiectul major „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”, finanțat prin POR. În prezent, se desfășoară lucrări de cadastru sistematic, la nivelul întregii localități, cu finanțare europeană, în 491 de comune.

Totodată, din cele 9,54 de milioane de hectare de terenuri agricole care fac obiectul subvențiilor APIA au fost înregistrate în sistemul integrat de cadastru și carte funciară 7,15 milioane de hectare (75%).

Programul Național de Cadastru și Carte Funciară (PNCCF) are cascop înregistrarea, gratuită pentru cetățeni, a tuturor imobilelor (terenuri și clădiri) din România în sistemul integrat de cadastru și carte funciară. Programul este finanțat din veniturile proprii ale ANCPI, din fonduri europene și din bugetul local al primăriilor.

ANCPI este beneficiarul Proiectului major „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”, inclus în Axa prioritară 11 din POR 2014-2020. Proiectul completează obiectivul PNCCF, prin realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică pentru 5.758.314 de hectare din 660 de UAT-uri situate în zone rurale ale României. Valoarea totală a proiectului este 312.891.155 de euro, din care 265.957.482 reprezintă fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană și 46.933.673 – cofinanțare de la bugetul de stat.

Mai multe informații referitoare la PNCCF sunt disponibile pe pagina web a ANCPI, https://www.ancpi.ro/pnccf/.

 

SERVICIUL COMUNICARE

AL AGENȚIEI NAȚIONALE DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support
English
Romanian English