Agenţia de Cadastru va avea 41 de birouri de relaţii cu publicul

08.10.2018

Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) a anunţat vineri că a înfiinţat 41 de birouri de relaţii cu publicul, potrivit unui comunicat de presă transmis de instituţie.

La aceste birouri, persoanele fizice şi companiile vor putea depune şi ridica actele fără a mai fi nevoie să se deplaseze la oficiile din reşedinţa de judeţ sau în localitatea unde funcţionează birouri de cadastru, se scrie în documentul de presă al instituţiei. Actul normativ care modifică şi completează Ordinul directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 1445/2016 a fost publicat vineri 5 octombrie în Monitorul Oficial.

Ordinul ANCPI nr. 1445/2016 se referă la aprobarea organigramei oficiilor de cadastru şi publicitate imobiliară, a Centrului Naţional de Cartografie, precum şi a regulamentelor de organizare şi funcţionare ale acestora. Ordinul elaborat în aplicarea Legii nr. 7/1996 stabileşte modul de organizare şi funcţionare, numărul, precum şi arondarea birourilor teritoriale şi a celor de relaţii cu publicul.

Potrivit art. 3 alin. (3) din Legea nr. 7/1996, până la data de 31 decembrie 2018, la nivelul fiecărei circumscripţii judecătoreşti se va constitui şi va funcţiona cel puţin un birou de cadastru şi publicitate imobiliară, denumit în continuare birou teritorial, sau, după caz, un birou de relaţii cu publicul, ca unităţi fără personalitate juridică, în subordinea oficiilor teritoriale.

(https://www.zf.ro/eveniment/agentia-de-cadastru-va-avea-41-de-birouri-de-relatii-cu-publicul-17547396)

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support
Romanian
English Romanian