BUCUREȘTI, 05.12.2023 – În noiembrie 2023, ANCPI a finalizat lucrările de cadastru cu finanțare europeană în 10 comune

COMUNICAT DE PRESĂ

București, 05.12.2023

În noiembrie 2023, ANCPI a finalizat lucrările de cadastru cu finanțare europeană în 10 comune

 

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) desfășoară lucrări de înregistrare sistematică a proprietăților în 2.331 de unități administrativ-teritoriale (UAT), pe o suprafață de 6,3 milioane de hectare. Lucrările, realizate atât la nivelul întregii localități (în 509 UAT-uri), cât și pe sectoare cadastrale, sunt gratuite pentru cetățeni și se desfășoară în cadrul Programului Național de Cadastru și Carte Funciară (PNCCF). Finanțarea este asigurată din veniturile proprii ale ANCPI, din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Operațional Regional (POR) 2014 – 2020, dar și din bugetele  primăriilor.

În luna noiembrie 2023, ANCPI, instituție publică în subordinea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), a finalizat cadastrarea integrală a zece comune.

Astfel, numărul total al UAT-urilor în care au fost finalizate lucrările de înregistrare sistematică a proprietăților în sistemul integrat de cadastru și carte funciară a ajuns la 214. De asemenea, ANCPI a înscris în evidențele de cadastru și carte funciară imobilele din 24.230 de sectoare cadastrale. Suprafața totală a imobilelor înregistrate, gratuit pentru cetățeni, este de 5.137.156,68 de hectare.

Dintre cele 214 localități în care au fost finalizate lucrările de înregistrare sistematică a proprietăților, șase au beneficiat de cofinanțare (din veniturile proprii ale ANCPI și bugetul autorităților locale), iar 93 de comune fost cadastrate din fonduri europene prin Proiectul major „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”. În alte 464 de comune se desfășoară, în prezent, lucrări de cadastru sistematic, la nivelul întregii localități, cu finanțare europeană, prin POR 2014-2020.

Totodată, din cele 9,54 de milioane de hectare de terenuri agricole care fac obiectul subvențiilor acordate de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) au fost înregistrate în sistemul integrat de cadastru și carte funciară 7,36 de milioane de hectare (77%).

PNCCF are ca scop înregistrarea, gratuită pentru cetățeni, a tuturor imobilelor (terenuri și clădiri) din România în sistemul integrat de cadastru și carte funciară. Programul este finanțat din veniturile proprii ale ANCPI, din fonduri europene și din bugetul primăriilor.

ANCPI este beneficiarul Proiectului major „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”, inclus în Axa prioritară 11 din POR 2014-2020. Proiectul completează obiectivul PNCCF, prin realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică pentru 5.758.314 de hectare din 660 de UAT-uri situate în zone rurale ale României. Valoarea totală a proiectului este 312.891.155 de euro, din care 265.957.482 reprezintă fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană și 46.933.673 – cofinanțare de la bugetul de stat.

Mai multe informații referitoare la PNCCF sunt disponibile pe pagina web a ANCPI, https://www.ancpi.ro/pnccf/.

 

SERVICIUL COMUNICARE

AL AGENȚIEI NAȚIONALE DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support
Romanian
English Romanian