Bucureşti, 09.07.2020

Cerbăl – cea de-a treia comună din județul Hunedoara, cadastrată integral

 

Proprietarii a aproximativ 10.000 de imobile din comuna Cerbăl (județul Hunedoara) primesc, începând de astăzi, 9 iulie, noile cărți funciare. Documentele au fost eliberate, gratuit pentru cetățeni, prin Programul național de cadastru și carte funciară 2015-2023 (PNCCF), susținut de Guvernul României. Finanțarea a fost asigurată din veniturile proprii ale Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), prin Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Hunedoara.

ANCPI, instituție aflată în subordinea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA), a finalizat lucrările de cadastru general în comuna Cerbăl din județul Hunedoara. Noile cărți funciare ale celor 9.831 de imobile au fost înmânate autorităților locale, astăzi, 9 iulie. În comuna Cerbăl, lucrările de înregistrare sistematică a proprietăților în sistemul integrat de cadastru și carte funciară au început în anul 2017 și au vizat o suprafață totală de 12.833 de hectare. Finanțarea a fost asigurată din veniturile proprii ale ANCPI, prin OCPI Hunedoara.

La evenimentul de predare a noilor cărți funciare au participat Laurențiu Alexandru BLAGA, președinte – director general al ANCPI, Petru LOBONȚ, directorul OCPI Hunedoara și Mircea – Claudiu COSTA, primarul comunei Cerbăl.

„Cerbăl este cea de-a treia comună din județul Hunedoara care a fost cadastrată integral, prin Programul național de cadastru și carte funciară, susținut de Guvernul României. Iar treaba noastră nu se oprește aici. ANCPI, prin OCPI Hunedoara, va pune la dispoziția primăriilor toate modificările drepturilor de proprietate, rezultate în urma procesului de înregistrare sistematică, pentru a susține crearea și menținerea unei baze de impozitare reale. Acesta este primul pas spre interconectarea sistemelor informatice ale autorităților locale și centrale și crearea unei baze de date comune, pentru eficientizarea activității. Totodată, pentru a sprijini primăriile care doresc să participe activ la acest Program, am modificat legislația și am introdus noi beneficii. Mai exact, autoritățile și instituțiile din administrația publică centrală și locală sunt scutite de la plata taxelor pentru înregistrarea în evidențele de cadastru și carte funciară a proprietăților care aparțin primăriilor sau se află în patrimoniul statului”, a menționat Laurențiu Alexandru Blaga, președinte – director general al ANCPI.

Obiectivul principal al PNCCF este înregistrarea gratuită a tuturor imobilelor (terenuri, clădiri și apartamente) din România în Sistemul integrat de cadastru și carte funciară. Programul este finanțat din veniturile proprii ale ANCPI – peste patru miliarde de lei, dar și din fonduri externe obținute prin Programul Operațional Regional 2014-2020, în cuantum de peste 300 de milioane de euro. De asemenea, în cadrul acestui proiect, o altă sursă de finanțare poate fi bugetul local al primăriilor.

Mai multe informații referitoare la PNCCF sunt disponibile pe pagina web a ANCPI, www.ancpi.ro.

 

SERVICIUL COMUNICARE

AL AGENȚIEI NAȚIONALE DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support
Romanian
English Romanian