BUCUREȘTI, 10.11.2022 – Sesiuni de lucru cu primarii, notarii și persoanele autorizate să realizeze lucrări de cadastru

COMUNICAT DE PRESĂ

București, 10 noiembrie 2022

Sesiuni de lucru cu primarii, notarii și persoanele autorizate să realizeze lucrări de cadastru

 

 Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) organizează, începând din luna noiembrie 2022, o serie de workshop-uri care are ca scop informarea și instruirea celor implicați în procesul de înregistrare sistematică a proprietăților, finanțat din fonduri europene. Întâlnirile de lucru fac parte din Campania națională de informare și conștientizare din cadrul Proiectului  „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”, cod SMIS 120063. Finanțarea este asigurată prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020.

ANCPI, instituție publică aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), organizează 28 de sesiuni de lucru în format online.

La aceste întâlniri vor participa primarii comunelor care beneficiază de finanțarea cu fonduri europene a lucrărilor de cadastru, prestatorii lucrărilor de înregistrare sistematică a proprietăților, notari, reprezentanți ai ANCPI și ai oficiilor de cadastru și publicitate imobiliară.

În cadrul workshop-urilor vor fi clarificate și rezolvate problemele cu care se confruntă cei implicați în procesul de înregistrare sistematică a proprietăților, finanțat cu fonduri europene.

La sesiunile de lucru vor fi dezbătute teme precum: beneficiile realizării înregistrării sistematice a proprietăților, etapele procesului de înregistrare sistematică, modul în care trebuie să se implice părțile interesate pentru derularea optimă a proiectului, precum și clarificarea aspectelor cu care se confruntă autoritățile locale și celelalte părți interesate. De asemenea, vor fi identificate soluții pentru problemele specifice care apar în cadrul procesului de înregistrare sistematică a proprietăților.

ANCPI este beneficiarul Proiectului major „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”, care completează obiectivul PNCCF, prin realizarea lucrărilor de cadastru pentru 5.758.314 de hectare din 660 de UAT-uri situate în zone rurale ale României. Valoarea totală a proiectului este de 312.891.155 de euro, din care 265.957.482 de euro reprezintă fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană și 46.933.673 de euro – cofinanțare de la bugetul de stat.

Dintre cele 660 de comune incluse în POR, sunt finalizate 42, cu suprafața totală de 321.847,21 de hectare. În 518 UAT-uri, cu suprafața totală estimată de 4.301.873 de hectare se desfășoară lucrări de înregistrare sistematică a proprietăților. Pentru alte 100 de UAT-uri este în pregătire licitația de atribuire a serviciilor de înregistrare sistematică.

Mai multe informații despre proiectul „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România” puteți găsi accesând http://www.ancpi.ro/index.php/proiecte-3/por-2014-2020.

 

SERVICIUL COMUNICARE

AL AGENȚIEI NAȚIONALE DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support
Romanian
English Romanian