BUCUREȘTI, 19 MARTIE – Cinci milioane de euro pentru scanarea teritoriului cu tehnologie LiDAR

COMUNICAT DE PRESĂ

București, 19 martie 2021

Cinci milioane de euro pentru scanarea teritoriului cu tehnologie LiDAR

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) continuă dezvoltarea bazei de date a informațiilor geografice, necesare pentru prevenirea și atenuarea dezastrelor legate de climă, prin scanarea teritoriului cu tehnologie LiDAR. Contractul de finanțare pentru proiectul „Informaţii geografice pentru mediu, schimbări climatice şi integrare UE – LAKI III” a fost semnat de ministrul Mediului, TÁNCZOS Barna, și președintele – director general al ANCPI, Laurențiu Alexandru BLAGA.

Prin acest proiect, ANCPI, instituție aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), va achiziționa servicii de scanare a teritoriului prin tehnologie LiDAR (Light Detection and Ranging) și generare de modele digitale de teren și de suprafață cu acoperire totală de 50.000 km2. LAKI III vizează obținerea Modelului Digital al Terenului (MDT) și a Modelului Digital al Suprafeței (MDS) prin scanare cu sistemul LiDAR, pentru o suprafață de aproximativ 50.000 km2, în două zone: zona A – județele Caraș-Severin, Gorj, Mehedinți, Dolj și zona B – județele Suceava, Neamț, Bacău, Vrancea.

LAKI III are ca obiectiv pregătirea informațiilor geografice în vederea monitorizării mediului, a schimbărilor climatice și a punerii în aplicare a Directivei UE privind armonizarea și schimbul de informații geografice, la nivel național și internațional.

Toate aceste date pot fi utilizate pentru estimarea altitudinii suprafeței în vederea dezvoltării infrastructurii, modelarea cartografică pentru mediu și agricultură, interpretarea fotografiilor și cartografierea tematică 3D, detectarea tipurilor de acoperire/utilizare a terenului, statistici teritoriale, precum și furnizarea unei hărți de bază pentru monitorizarea pericolelor, o mai bună pregătire, atenuare și adaptare.

„Tehnologia LiDAR permite obținerea unei imagini 3D a teritoriului scanat. Astfel, vom cunoaște altitudinea fiecărei zone, curbele de nivel, chiar și densitatea vegetației. Drept urmare, vom putea identifica, de exemplu, zonele inundabile, pentru a preveni și atenua anumite evenimente legate de climă. LAKI III este un ajutor binevenit și le mulțumesc partenerilor noștri pentru implicare”, a declarat ministrul mediului, TÁNCZOS Barna.

 ”Datele obținute în cadrul acestui proiect vor permite României să realizeze o mai bună planificare de mediu, o monitorizare și raportare conforme cu cerințele Uniunii Europene. Totodată, Laki III va îmbunătăți accesul public la datele geografice, prin internet, în vederea sprijinirii și punerii în aplicare a politicilor de dezvoltare și de mediu. Oricine poate avea acces la aceste date, prin intermediul geoportalului ANCPI”, a precizat Laurențiu Alexandru Blaga, președinte – director general al ANCPI.

Valoarea totală a proiectului Laki III este de cinci milioane de euro. Finanțarea este asigurată, în proporție de 85%, din fonduri europene nerambursabile obținute prin Mecanismul Financiar al Spațiului Economic European (SEE) 2014-2021, programul Adaptare la Schimbările Climatice și Ecosisteme RO – Mediu. Termenul de finalizare al proiectului este 30 aprilie 2024.

Partenerii ANCPI pentru implementarea acestui proiect, finanțat din fonduri europene, sunt Norwegian Mapping Authority (www.kartverket.no) și Registers Iceland (www.skra.is)

Proiectul LAKI III extinde activitățile desfășurate de ANCPI în cadrul proiectelor LAKI și LAKI II, finanțate prin SEE 2004-2009 și EEA 2009-2014.

 

SERVICIUL COMUNICARE

AL AGENȚIEI NAȚIONALE DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support
Romanian
English Romanian