București, 25.11.2022 – Prima sesiune de lucru online pentru cadastrare cu fonduri europene

COMUNICAT DE PRESA

București, 25 noiembrie 2022

Prima sesiune de lucru online pentru cadastrare cu fonduri europene

 

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a organizat, vineri, 25 noiembrie, prima din cele 28 de întâlniri de lucru desfășurate online, în cadrul proiectului „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”, cod SMIS 120063. Finanțarea este asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional (POR) 2014 – 2020. Tema principală a workshop-ului la care au participat aproape 60 de persoane a fost identificarea soluțiilor pentru problemele cu care se confruntă părțile implicate în procesul de înregistrare sistematică a proprietăților în sistemul integrat de cadastru și carte funciară.

ANCPI, instituție publică aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), a convocat toate entitățile implicate în procesul de înscriere a proprietăților în evidențele de cadastru și carte funciară, finanțat din fonduri europene. Scopul ședinței, care face parte din Campania națională de informare și conștientizare desfășurată în cadrul proiectului „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”, cod SMIS 120063, constă atât în informarea și instruirea celor implicați în acest proces, cât și în clarificarea și rezolvarea situațiilor care apar pe parcursul lucrărilor.

La sesiunea de lucru  au participat Hajnalka Ildiko VIG, președinte – director general al ANCPI, președintele Asociației Comunelor din România, Emil DRĂGHICI, primarii din peste 20 de comune din județul Argeș, care beneficiază de fonduri europene pentru cadastrarea integrală, notari publici, persoane fizice și juridice autorizate să execute lucrări de specialitate în domeniul cadastrului, reprezentanți ai organizațiilor profesionale, ai ANCPI și ai Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Argeș. Întâlnirea a fost moderată de Ileana SPIROIU, manager de proiect al Proiectului major „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”.

„Aș vrea, înainte de orice, să remarc că este prima dată când ANCPI organizează sesiuni de lucru de o asemenea anvergură, cu participarea tuturor celor implicați în proiect. Trebuie să fim conștienți că realizarea cadastrului sistematic este un proces complex, iar finalizarea cu succes și în timp util presupune implicarea fiecăruia dintre noi. De aceea, este esențial să clarificăm pe parcursul acestor workshop-uri problemele, nelămuririle, întrebările pe care le avem. Am certitudinea că aceste sesiuni de lucru vor fi utile pentru toți participanții”, a afirmat Hajnalka Ildiko VIG, președinte-director general al ANCPI în deschiderea primei sesiuni de lucru.

Următoarele workshop-uri desfășurate online vor avea loc la începutul săptămânii viitoare.

ANCPI este beneficiarul Proiectului major „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”, cod SMIS 120063. Proiectul face obiectul Axei prioritare 11 – „Extinderea geografică a sistemului de înregistrare a proprietăţilor în cadastru şi cartea funciară”, finanțată prin Programul Operațional Regional 2014-2020 și completează obiectivul Programului Național de Cadastru și Carte Funciară, prin realizarea lucrărilor de cadastru pentru 5.758.314 de hectare din 660 de UAT-uri situate în zone rurale ale României. Valoarea totală a proiectului este de 312.891.155 de euro, din care 265.957.482 de euro reprezintă fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană și 46.933.673 de euro – cofinanțare de la bugetul de stat.

Mai multe informații despre proiectul „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România” puteți găsi accesând http://www.ancpi.ro/index.php/proiecte-3/por-2014-2020.

 

SERVICIUL COMUNICARE

AL AGENȚIEI NAȚIONALE DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ

 

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support
Romanian
English Romanian