Bucureşti, 26.06.2020

Proprietarii a 9.000 de imobile din județul Constanța primesc, începând de vineri, 26 iunie, noile cărți funciare. Documentele au fost eliberate, gratuit pentru cetățeni, prin Programul național de cadastru și carte funciară 2015-2023 (PNCCF), susținut de Guvernul României. Finanțarea a fost asigurată din veniturile proprii ale Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), prin Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Constanța.

 

ANCPI, instituție aflată în subordinea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA), a finalizat lucrările de cadastru general în comuna Gârliciu din județul Constanța. Noile cărți funciare ale celor 7.374 de imobile au fost înmânate autorităților locale, vineri, 26 iunie. În comuna Gârliciu, lucrările de cadastru general au început în anul 2018 și au vizat o suprafață totală de 6.571 de hectare. Finanțarea a fost asigurată din veniturile proprii ale ANCPI, prin OCPI Constanța.

Celelalte 1.600 de imobile înregistrate gratuit în sistemul integrat de cadastru și carte funciară aparțin locuitorilor din comuna Cumpăna, unde lucrările de înregistrare sistematică a proprietăților s-au desfășurat pe sectoare cadastrale.

La evenimentul de predare a noilor cărți funciare au participat Laurențiu Alexandru BLAGA, președinte – director general al ANCPI, Ileana SPIROIU, director general adjunct al ANCPI, Aura BOZDOACĂ, subprefectul județului Constanța, Mariana GÂJU, primarul comunei CUMPĂNA și prim-vicepreședintele Asociației Comunelor din România (ACoR), primarul comunei Gârliciu, Constantin CINPOIAȘU și Grecu Dorin SASU, directorul OCPI Constanța. 

„Gârliciu este prima comună din județul Constanța care a fost cadastrată integral, însă treaba noastră nu se oprește aici. ANCPI, prin OCPI Constanța, va pune la dispoziția primăriilor toate modificările drepturilor de proprietate, rezultate în urma procesului de înregistrare sistematică, pentru a susține crearea și menținerea unei baze de impozitare reale. Practic, acesta este primul pas spre interconectarea sistemelor informatice ale autorităților locale și centrale și crearea unei baze de date comune, pentru eficientizarea activității”, a punctat Laurențiu Alexandru Blaga, președinte – director general al ANCPI.

Obiectivul principal al PNCCF este înregistrarea gratuită a tuturor imobilelor (terenuri, clădiri și apartamente) din România în Sistemul integrat de cadastru și carte funciară. Programul este finanțat din veniturile proprii ale ANCPI – peste patru miliarde de lei, dar și din fonduri externe obținute prin Programul Operațional Regional 2014-2020, în cuantum de peste 300 de milioane de euro. De asemenea, în cadrul acestui proiect, o altă sursă de finanțare poate fi bugetul local al primăriilor.

Mai multe informații referitoare la PNCCF sunt disponibile pe pagina web a ANCPI, www.ancpi.ro.

 

SERVICIUL COMUNICARE

AL AGENȚIEI NAȚIONALE DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support
Romanian
English Romanian