BUCUREȘTI, 31 martie 2023 – 66 de comune cadastrate cu bani europeni

 

COMUNICAT DE PRESĂ

Bucureşti, 31.03.2023

66 de comune cadastrate cu bani europeni

 

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a finalizat înregistrarea sistematică a imobilelor din comuna Vinga, județul Arad. Aceasta este cea de-a patra comună din județul Arad cadastrată din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Operațional Regional (POR) 2014 – 2020. Până în prezent, ANCPI a finalizat lucrările de înregistrare sistematică a proprietăților în 184 de unități administrativ-teritoriale (UAT), dintre care 66 au beneficiat de fonduri europene, prin POR 2014 – 2020. Lucrările de cadastru general se desfășoară în cadrul Programului național de cadastru și carte funciară (PNCCF) și sunt gratuite pentru cetățeni.

În prezent, ANCPI, instituție publică aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), desfășoară lucrări de înregistrare sistematică a proprietăților în 491 din cele 660 de comune incluse în Proiectul major „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”, care face obiectul Axei prioritare 11 din POR 2014-2020.

„În anul 2023, prioritatea Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară este creșterea gradului de absorbție a fondurilor europene dedicate realizării cadastrului pentru o suprafață de aproximativ 5,7 milioane de hectare din zona rurală. În momentul de față, sunt finalizate lucrările de înregistrare sistematică a imobilelor pentru o suprafață de aproximativ 525.000 de hectare, iar 4,1 milioane de hectare sunt în lucru. În curând, vom iniția o nouă procedură de licitație pentru realizarea lucrărilor de cadastru, finanțate din fonduri europene, pentru o suprafață de peste 481.000 de hectare”, a precizat Hajnalka Ildiko VIG, președinte – director general al ANCPI.

ANCPI este beneficiarul Proiectului major „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”, inclus în Axa prioritară 11 din POR 2014-2020. Proiectul completează obiectivul PNCCF, prin realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică pentru 5.758.314 de hectare din 660 de UAT-uri situate în zone rurale ale României. Valoarea totală a proiectului este 312.891.155 de euro, din care 265.957.482 reprezintă fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană și 46.933.673 – cofinanțare de la bugetul de stat.

Mai multe informații referitoare la PNCCF sunt disponibile pe pagina web a ANCPI, https://www.ancpi.ro/pnccf/.

 

 

SERVICIUL COMUNICARE

AL AGENȚIEI NAȚIONALE DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ

 

Vinga

 

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support
Romanian
English Romanian