BUCUREŞTI, 19.12.2022 – LUCRĂRI DE CADASTRU ÎN DERULARE, GRATUIT PENTRU CETĂȚENI, ÎN PESTE 75% DINTRE LOCALITĂȚILE DIN ROMÂNIA

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) derulează lucrări de înregistrare a proprietăților în sistemul integrat de cadastru și carte funciară, gratuit pentru cetățeni, în 2.414 UAT-uri, din totalul de 3.181, cu o suprafață estimată de 6.873.876,30 de hectare.  Finanțarea este asigurată din veniturile proprii ale ANCPI, prin Programul Național de Cadastru și Carte Funciară (PNCCF) și din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Operațional Regional (POR) 2014 – 2020.

ANCPI, instituție publică aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), derulează lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor în peste 18.900 de sectoare cadastrale, din 1.849 de unități administrativ-teritoriale (UAT). Până la începutul lunii decembrie 2022, au fost finalizate lucrări de înregistrare sitematică în 19.597 de sectoare cadastrale. Lucrările de înregistrare sistematică a imobilelor la nivelul întregii localități sunt finalizate în 160 de UAT-uri. Dintre acestea, 46 de comune au fost cadastrate cu fonduri europene, prin Proiectul major „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”, finanțat prin POR 2014 – 2020.

Până la data de 19 decembrie 2022, prin programele derulate, ANCPI a deschis 5.332.537  de noi cărți funciare, gratuit pentru cetățeni.

Din totalul estimat de 9,54 de milioane de hectare de terenuri agricole care fac obiectul subvențiilor Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), au fost înregistrate în sistemul integrat de cadastru și carte funciară 6,65 de milioane de hectare (70%).

În prezent, se desfășoară lucrări de cadastru la nivelul întregului UAT în 565 de localități, dintre care 514 comune beneficiază de fonduri europene.

Programul Național de Cadastru și Carte Funciară (PNCCF) are ca scop înregistrarea, gratuită pentru cetățeni, a tuturor imobilelor (terenuri și clădiri) din România în sistemul integrat de cadastru și carte funciară. Programul este finanțat din veniturile proprii ale ANCPI, din fonduri europene și din bugetul local al primăriilor.

ANCPI este beneficiarul Proiectului major „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”, inclus în Axa prioritară 11 din POR 2014-2020. Proiectul completează obiectivul PNCCF, prin realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică pentru 5.758.314 de hectare din 660 de UAT-uri situate în zone rurale ale României. Valoarea totală a proiectului este 312.891.155 de euro, din care 265.957.482 reprezintă fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană și 46.933.673 – cofinanțare de la bugetul de stat.

Mai multe informații referitoare la stadiul lucrărilor de înregistrare sistematică realizate prin POR și PNCCF sunt disponibile pe pagina web a ANCPI, https://www.ancpi.ro/pnccf/stadiu-lucrarilor.html.

SERVICIUL COMUNICARE

AL AGENȚIEI NAȚIONALE DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ

 

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support
English
Romanian English