Executivul a aprobat noi măsuri pentru accelerarea cadastrului general

Cele mai importante modificări aduse actului normativ inițiat de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, vizează accelerarea Programului național de cadastru și carte funciară 2015-2023.

Astfel, dacă până în prezent prestatorii lucrărilor de cadastru general primeau 60 de lei/imobil, acum suma va crește proporțional cu gradul de dificultate al lucrării și va putea ajunge până la 132 de lei/imobil.

Totodată, noile reglementări prevăd ca persoanele fizice și juridice autorizate, să execute lucrări de cadastru general, să fie plătite pentru înregistrarea tuturor imobilelor dintr-un sector cadastral, chiar dacă fac parte din intravilan, dar și pentru cele care au deja carte funciară.

Modificările aduse Legii cadastrului vizează și eliminarea ordinelor de începere a lucrărilor de cadastru general (perioadă care putea ajunge până la șase luni), dar și înjumătățirea perioadei de soluționare a contestațiilor, care acum va fi de cel mult 30 de zile.
Obiectivul principal al Programului național de cadastru și carte funciară este înregistrarea gratuită a tuturor imobilelor (terenuri, clădiri și apartamente) din România în Sistemul integrat de cadastru și carte funciară.

Sursa: http://www.antenasatelor.ro/fermier-in-romania/util-in-agricultura/31971-executivul-a-aprobat-noi-masuri-pentru-accelerarea-cadastrului-general.html

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support
Romanian
English Romanian