Licitație pentru înregistrarea proprietăților din 297 de comune

Licitație pentru înregistrarea proprietăților din 297 de comune

COMUNICAT DE PRESĂ

București, 5 august 2021

 

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a inițiat o procedură de licitație deschisă pentru achiziționarea serviciilor de înregistrare sistematică în Sistemul integrat de cadastru și carte funciară a imobilelor din 297 de unități administrativ-teritoriale (UAT), din 37 de județe. Lucrările de cadastru general sunt gratuite pentru cetățeni și se desfășoară în cadrul Programului național de cadastru și carte funciară (PNCCF). Finanțarea este asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020 (POR).

ANCPI, instituție aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), a publicat, în data de 3 august 2021, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), anunțul cu numărul CN1033469 – Servicii de înregistrare sistematică în Sistemul Integrat de Cadastru și Carte Funciară a imobilelor din 297 UAT-uri, prin Programul Operațional Regional – Proiectul major privind „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”.

Procedura de achiziție publică se desfășoară pe loturi, fiecare comună reprezentând un lot. Suprafața totală estimată a comunelor aferente celor 297 de loturi este de 1.465.609 de hectare.

Procedura va fi finalizată cu încheierea unui  contract multianual/lot. Valoarea totală estimată este de 461.428.197,34 de lei (fără TVA).

Anunțul a fost publicat și în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE). Astfel, la această procedură pot depune oferte toți operatorii economici din țară sau din străinătate care îndeplinesc cerințele solicitate de ANCPI. Termenul-limită pentru depunerea ofertelor este 13 septembrie 2021.

Proiectul „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România” completează obiectivul Programului național de cadastru și carte funciară 2015 – 2023 (PNCCF) prin realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică pentru 5.758.314 ha din 660 de UAT-uri situate în zone rurale ale României. Valoarea totală a proiectului este 312.891.155 de euro, din care 265.957.482 de euro reprezintă fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană și 46.933.673 de euro – cofinanțare de la bugetul de stat.

Mai multe informații despre proiectul „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România” puteți găsi accesând

http://www.ancpi.ro/index.php/proiecte-3/por-2014-2020.

Anexă: Lista celor 297 de UAT-uri pentru care au fost demarate procedurile de atribuire.

 

SERVICIUL COMUNICARE

AL AGENȚIEI NAȚIONALE DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ

 

 

Anexă: Lista celor 297 de UAT-uri pentru care au fost demarate procedurile de atribuire

 

 

Lot JUDEȚ Denumire UAT SUPRAFAȚĂ DE CONTRACTAT (ha)
1 ARAD MACEA 1095
2 ARGES BAICULESTI 7603
3 ARGES BASCOV 3847
4 ARGES BOTENI 2447
5 ARGES BRADU 3528
6 ARGES BUDEASA 4132
7 ARGES BUZOESTI 7111
8 ARGES CEPARI 3727
9 ARGES DAVIDESTI 4169
10 ARGES HARTIESTI 4833
11 ARGES LEORDENI 5522
12 ARGES MARACINENI 2174
13 ARGES MICESTI 3870
14 ARGES MIOARELE 3296
15 ARGES OARJA 3764
16 ARGES SUSENI 5672
17 ARGES TIGVENI 4430
18 BACAU BARSANESTI 7016
19 BACAU BERESTI-BISTRITA 3502
20 BACAU BOGDANESTI 3202
21 BACAU CLEJA 4892
22 BACAU FARAOANI 3283
23 BACAU FILIPESTI 5254
24 BACAU GARLENI 3575
25 BACAU HEMEIUS 2795
26 BACAU LIVEZI 5802
27 BACAU LUIZI-CALUGARA 3127
28 BACAU MAGURA 2371
29 BACAU ORBENI 5524
30 BACAU PARAVA 4402
31 BACAU RACOVA 3078
32 BACAU SANDULENI 4177
33 BACAU STRUGARI 5866
34 BACAU VALEA SEACA 4087
35 BIHOR ABRAM 5963
36 BIHOR BIHARIA 6299
37 BIHOR BUDUREASA 31819
38 BIHOR CIUMEGHIU 10124
39 BIHOR SPINUS 2811
40 BIHOR SUPLACU DE BARCAU 3916
41 BIHOR TAMASEU 4389
42 BIHOR TILEAGD 6816
43 BISTRITA-NASAUD BUDACU DE JOS 5925
44 BISTRITA-NASAUD BUDESTI 5204
45 BISTRITA-NASAUD CICEU-GIURGESTI 5379
46 BISTRITA-NASAUD DUMITRA 8508
47 BISTRITA-NASAUD MARISELU 7719
48 BISTRITA-NASAUD NEGRILESTI 6060
49 BISTRITA-NASAUD NIMIGEA 9823
50 BRAILA JIRLAU 3987
51 BRAILA ROMANU 4069
52 BRAILA SURDILA-GAISEANCA 1107
53 BRAILA SUTESTI 5688
54 BRAILA VISANI 6215
55 BRASOV BECLEAN 7300
56 BRASOV CRISTIAN 2421
57 BRASOV HARMAN 3775
58 BRASOV MANDRA 8801
59 BRASOV PREJMER 5863
60 BRASOV SANPETRU 2844
61 BRASOV UCEA 9974
62 BUZAU GREBANU 5752
63 BUZAU SAHATENI 5655
64 BUZAU SMEENI 3599
65 BUZAU STALPU 3258
66 BUZAU TINTESTI 3833
67 BUZAU ULMENI 3547
68 BUZAU VALEA RAMNICULUI 1492
69 BUZAU ZARNESTI 5591
70 CALARASI DOR MARUNT 5173
71 CALARASI SARULESTI 3729
72 CALARASI SOLDANU 3936
73 CARAS-SEVERIN CORNEA 4275
74 CARAS-SEVERIN DOMASNEA 5180
75 CARAS-SEVERIN GLIMBOCA 4409
76 CARAS-SEVERIN LUNCAVITA 4903
77 CARAS-SEVERIN OBREJA 12271
78 CLUJ APAHIDA 10602
79 CLUJ BONTIDA 8137
80 CLUJ CALARASI 3545
81 CLUJ CASEIU 8327
82 CLUJ CATCAU 3472
83 CLUJ CHIUIESTI 11236
84 CLUJ FELEACU 6194
85 CLUJ IARA 13716
86 CLUJ LUNA 5318
87 CLUJ MIHAI VITEAZU 4762
88 CLUJ MINTIU GHERLII 7850
89 CLUJ PLOSCOS 4165
90 CLUJ SANDULESTI 2169
91 CLUJ SAVADISLA 11005
92 CONSTANTA AGIGEA 4622
93 CONSTANTA LUMINA 3539
94 COVASNA HAGHIG 4368
95 COVASNA MOACSA 1072
96 COVASNA SANZIENI 9184
97 DAMBOVITA BUCSANI 5797
98 DAMBOVITA LUNGULETU 3752
99 DAMBOVITA MOGOSANI 2077
100 DAMBOVITA RACIU 1698
101 DAMBOVITA ULMI 3252
102 DOLJ AFUMATI 3070
103 DOLJ ALMAJ 2639
104 DOLJ AMARASTII DE JOS 4813
105 DOLJ CARCEA 2450
106 DOLJ CERAT 3218
107 DOLJ COSOVENI 3666
108 DOLJ COTOFENII DIN FATA 1805
109 DOLJ GHERCESTI 2687
110 DOLJ ISALNITA 3182
111 DOLJ MALU MARE 3091
112 DOLJ NEGOI 2139
113 DOLJ PODARI 5144
114 DOLJ RADOVAN 4100
115 DOLJ ROBANESTI 4195
116 DOLJ SILISTEA CRUCII 3256
117 DOLJ TUGLUI 3747
118 DOLJ URZICUTA 3567
119 DOLJ VALEA STANCIULUI 7246
120 GALATI BARCEA 1115
121 GALATI INDEPENDENTA 3404
122 GALATI LIESTI 6214
123 GALATI MUNTENI 6892
124 GALATI SENDRENI 1994
125 GALATI VANATORI 4399
126 GIURGIU CLEJANI 7703
127 GIURGIU COLIBASI 2728
128 GIURGIU GOSTINARI 3409
129 GIURGIU GRADINARI 3280
130 GIURGIU LETCA NOUA 8670
131 GIURGIU OINACU 3529
132 GIURGIU SINGURENI 5830
133 GIURGIU SLOBOZIA 5783
134 GIURGIU STANESTI 10035
135 HARGHITA MARTINIS 13089
136 HARGHITA SATU MARE 3235
137 HUNEDOARA RAPOLTU MARE 7324
138 HUNEDOARA SARMIZEGETUSA 3275
139 HUNEDOARA TOTESTI 1608
140 IALOMITA BORDUSANI 1657
141 IALOMITA OGRADA 1190
142 IASI BALTATI 4142
143 IASI HALAUCESTI 4369
144 IASI HELESTENI 3002
145 IASI LESPEZI 4651
146 IASI MIROSLOVESTI 4282
147 IASI MOGOSESTI-SIRET 3843
148 IASI MOTCA 3561
149 IASI STOLNICENI-PRAJESCU 5345
150 IASI STRUNGA 7156
151 IASI VALEA SEACA 3585
152 MARAMURES ARDUSAT 3108
153 MARAMURES COROIENI 6606
154 MARAMURES GARDANI 1616
155 MARAMURES MIRESU MARE 7245
156 MARAMURES SALSIG 2039
157 MARAMURES SUCIU DE SUS 11166
158 MARAMURES VALEA CHIOARULUI 7903
159 MEHEDINTI GOGOSU 11145
160 MEHEDINTI STANGACEAUA 3992
161 MEHEDINTI TAMNA 9584
162 MEHEDINTI VOLOIAC 4805
163 MURES BAND 8991
164 MURES CRACIUNESTI 4829
165 MURES CUCI 3225
166 MURES EREMITU 8292
167 MURES ERNEI 6600
168 MURES GHEORGHE DOJA 3536
169 MURES OGRA 4432
170 MURES SANGER 5085
171 NEAMT AGAPIA 6037
172 NEAMT BORLESTI 10736
173 NEAMT CORDUN 4052
174 NEAMT COSTISA 2644
175 NEAMT DUMBRAVA ROSIE 5257
176 NEAMT GHERAESTI 2167
177 NEAMT HORIA 3628
178 NEAMT MOLDOVENI 3607
179 NEAMT PASTRAVENI 3704
180 NEAMT PETRICANI 7558
181 NEAMT REDIU 3611
182 NEAMT SAVINESTI 1883
183 NEAMT SECUIENI 6782
184 NEAMT TIMISESTI 4885
185 NEAMT TRIFESTI 4641
186 NEAMT URECHENI 3057
187 NEAMT ZANESTI 2858
188 OLT BALTENI 1638
189 OLT BARZA 348
190 OLT BOBICESTI 3240
191 OLT CEZIENI 997
192 OLT CILIENI 1595
193 OLT CRAMPOIA 793
194 OLT DRAGHICENI 1607
195 OLT FARCASELE 2943
196 OLT GANEASA 5018
197 OLT MIHAESTI 688
198 OLT OPTASI-MAGURA 1688
199 OLT PRISEACA 2271
200 OLT RADOMIRESTI 4628
201 OLT SCARISOARA 1805
202 OLT SLATIOARA 1436
203 OLT STOENESTI 2170
204 OLT TATULESTI 3345
205 OLT TIA MARE 3447
206 PRAHOVA ALBESTI-PALEOLOGU 4745
207 PRAHOVA ARICESTII RAHTIVANI 8148
208 PRAHOVA BABA ANA 6039
209 PRAHOVA BANESTI 1547
210 PRAHOVA BERCENI 2078
211 PRAHOVA BRAZI 3222
212 PRAHOVA COLCEAG 4897
213 PRAHOVA DUMBRAVA 5325
214 PRAHOVA FANTANELE 1144
215 PRAHOVA PAULESTI 5132
216 PRAHOVA POIANA CAMPINA 1548
217 PRAHOVA RAFOV 3328
218 PRAHOVA TARGSORU VECHI 4262
219 PRAHOVA VALEA CALUGAREASCA 5217
220 SALAJ BENESAT 2756
221 SALAJ CIZER 6992
222 SALAJ CRASNA 6716
223 SALAJ GALGAU 7380
224 SALAJ ILEANDA 8733
225 SALAJ IP 5871
226 SALAJ LETCA 6067
227 SALAJ LOZNA 6096
228 SALAJ MARCA 4320
229 SALAJ MESESENII DE JOS 6232
230 SALAJ NAPRADEA 6931
231 SALAJ PERICEI 5846
232 SALAJ ROMANASI 6341
233 SALAJ SANMIHAIU ALMASULUI 6492
234 SALAJ ZIMBOR 7235
235 SATU-MARE APA 4452
236 SATU-MARE BELTIUG 10746
237 SATU-MARE DOBA 6986
238 SATU-MARE HALMEU 4469
239 SATU-MARE MEDIESU AURIT 10279
240 SATU-MARE POMI 5734
241 SATU-MARE SANISLAU 6944
242 SATU-MARE TURULUNG 5765
243 SIBIU BARGHIS 9837
244 SIBIU BAZNA 7463
245 SIBIU BIERTAN 9722
246 SIBIU HOGHILAG 5058
247 SIBIU SELIMBAR 7231
248 SIBIU VALEA VIILOR 4414
249 SUCEAVA DORNESTI 2716
250 SUCEAVA DUMBRAVENI 2777
251 SUCEAVA FANTANELE 3959
252 SUCEAVA FRATAUTII NOI 5159
253 SUCEAVA GRANICESTI 4476
254 SUCEAVA IACOBENI 5471
255 SUCEAVA ILISESTI 3168
256 SUCEAVA PALTINOASA 3523
257 SUCEAVA PATRAUTI 3852
258 SUCEAVA SADOVA 6716
259 SUCEAVA SATU MARE 2404
260 SUCEAVA SCHEIA 5721
261 SUCEAVA STROIESTI 3176
262 SUCEAVA UDESTI 6209
263 SUCEAVA VERESTI 1544
264 TELEORMAN BRANCENI 2538
265 TELEORMAN BUJORENI 603
266 TELEORMAN BUZESCU 610
267 TELEORMAN DRAGANESTI DE VEDE 3063
268 TELEORMAN GALATENI 5588
269 TELEORMAN LUNCA 1296
270 TELEORMAN MAVRODIN 2783
271 TELEORMAN NENCIULESTI 2522
272 TELEORMAN OLTENI 2588
273 TELEORMAN RADOIESTI 3817
274 TELEORMAN VARTOAPE 5755
275 TELEORMAN VEDEA 4529
276 TIMIS BELINT 5048
277 TIMIS DENTA 9129
278 TIMIS GHIRODA 3410
279 TIMIS GIROC 5219
280 TIMIS MARGINA 13023
281 TIMIS MORAVITA 8232
282 TIMIS REMETEA MARE 7287
283 TIMIS SAG 2512
284 TIMIS SANMIHAIU ROMAN 7528
285 TULCEA SMARDAN 133
286 VALCEA BERISLAVESTI 6679
287 VALCEA BUJORENI 3270
288 VASLUI BANCA 10449
289 VASLUI PUIESTI 11801
290 VRANCEA DUMBRAVENI 1591
291 VRANCEA GUGESTI 2552
292 VRANCEA HOMOCEA 4489
293 VRANCEA MOVILITA 5708
294 VRANCEA NANESTI 2937
295 VRANCEA PUFESTI 4499
296 VRANCEA RUGINESTI 7816
297 VRANCEA VANATORI 8283

 

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support
Romanian
English Romanian