Astăzi, 27.11.2024, Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, anunţă deschiderea procedurii de transparenţă decizională a procesului de elaborare a proiectului următorului ordin cu caracter normativ: modificarea Ordinului directorului general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară nr. 16/2019 privind aprobarea tarifelor pentru serviciile furnizate de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară și instituțiile sale subordonate.
Paragraf descriptiv: Tarifele pentru serviciile prevăzute în anexă se calculează, fără subdiviziuni, prin reducere când fracțiunile în bani sunt mai mici de 50 de bani și prin majorare când fracțiunile în bani sunt de 50 de bani sau mai mari.
Documentația aferentă proiectului de ordin cu caracter normativ include:
referatul de aprobare privind necesitatea adoptării ordinului cu caracter
normativ propus;
proiectul de ordin cu caracter normativ;
tabelul pentru colectarea propunerilor.
Documentația poate fi consultată și la sediul instituţiei Splaiul Independenței 202 A, etaj 1, sector 6 București • proiectul de ordin cu caracter normativ se poate obţine în copie, pe bază de cerere depusă la Serviciul relaţii cu publicul al instituţiei.
Propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de ordin cu caracter normativ supus procedurii de transparenţă decizională se pot depune în termen de 30 zile de la publicarea anunţului:
- ca mesaj în format electronic pe adresa de e-mail: transparenta@ancpi.ro;
- prin poștă, pe adresa Splaiul Independenței 202 A, etaj 1, sector 6 București;
- la sediul instituției, la Registratură, la adresa Splaiul Independenței 202 A, etaj 1, sector 6 București.
Documentația poate fi consultată și la sediul instituţiei Splaiul Independenței 202 A, etaj 1, sector 6 București • proiectul de ordin cu caracter normativ se poate obţine în copie, pe bază de cerere depusă la Serviciul relaţii cu publicul al instituţiei.
Propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de ordin cu caracter normativ supus procedurii de transparenţă decizională se pot depune în termen de 30 zile de la publicarea anunţului:
1. ca mesaj în format electronic pe adresa de e-mail: transparenta@ancpi.ro;
2. prin poștă, pe adresa Splaiul Independenței 202 A, etaj 1, sector 6 București;
3. la sediul instituției, la Registratură, la adresa Splaiul Independenței 202 A, etaj 1, sector 6 București.
Materialele transmise vor purta mențiunea „Propuneri privind modificarea Ordinului directorului general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară nr. 16/2019 privind aprobarea tarifelor pentru serviciile furnizate de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară și instituțiile sale subordonate”.
Propunerile, sugestiile, opiniile cu valoare de recomandare privind proiectul de ordin cu caracter normativ se vor transmite sub formă de tabel conform modelului de mai jos.
Nr. crt. | Nr. articol | Textul propus de autoritatea inițiatoare | Conținut propunere/sugestie/opinie | Argumentarea propunerii/sugestiei/opiniei |
Menţionăm că toate sugestiile transmise pentru textul de ordin cu caracter normativ vor fi făcute publice, fiind parte dintr-un proces dedicat transparenţei decizionale. Vă rugăm să menționați daca doriți ca numele dvs. să fie asociat cu aceste propuneri sau doriţi ca propunerile înaintate să fie anonime. Datele de contact nu sunt făcute publice.
Propunerile, sugestiile, opiniile cu valoare de recomandare vor fi publicate pe pagina de internet a instituţiei, la linkul https://www.ancpi.ro/registru-propuneri/
Nepreluarea recomandărilor formulate și înaintate în scris va fi justificată în scris.
Pentru cei interesați există și posibilitatea organizării unei întâlniri în care să se dezbată public proiectul de ordin cu caracter normativ, în cazul în care acest lucru este cerut în scris de către o asociație legal constituită sau de către o altă autoritate sau instituție publică până la data de 28 decembrie 2024.
Pentru informaţii suplimentare vă stăm la dispoziţie la telefon: +40 374 751 340, e-mail: virgil.duta@ancpi.ro, persoană de contact: Virgil DUȚĂ.